La un moment dat de-a lungul vietii omul este nevoit sa ia cea mai importanta decizie existenta. Vine perioada aceea a vietii in care parca totul din jur e ciudat. Partea in care omul e confuz. Se gandeste la intreaga sa viata. La toate relele si bunele. La copilaria sa, la gimnaziu, la prima sa prietena, la prima masina a sa. Se intreaba pe sine daca e bine asa, sau nu. Se gandeste la toti oamenii din viata lui, la toate intamplarile sale. La fiecare lucru care l-a vazut vreodata.
Asta e momentul in care omul cugeta asupra intregii sale existente. Momentul in care e randul sau sa paseasca in fata. Sa fie primul. Cel dintai. In fruntea tuturor. In acel moment, omul clipeste si se uita in jur. Parea atat de hotarat acum o secunda. Stia exact ceea ce era in mintea sa. Totul pare nou in jurul sau, desi a vazut scena asta de 1000 de ori. Cu o usoara frica isi fixeaza privirea. Se uita drept si usor isi deschide gura. Nu iese nimic. Sta si se intreaba daca mai e capabil sa vorbeasca. De ce dintr-odata a uitat tot? Era atat de sigur. Tot ce reuseste sa faca in momentul asta e sa scoata un sunet foarte ganditor. Totul se petrece atat de repede, dar atat de incet defapt. Cand realizeaza asta, omul incepe sa isi dea o panica maxima. Indiferent cat de mic sau mare ai fi, asta e momentul in care te caci pe tine. Simti cum in mintea ta nu e nimic. Nimic. Incepi sa te simti foarte prost. Si atunci, intr-o fractiune de secunda, reusesti. Iti intreci frica si reusesti sa spui ceea ce de fapt nu esti sigur ca vrei.
"Aaa dulce te rog fara ceapa."
Multumesc. Salut si o zi buna.
No comments:
Post a Comment